Ce este fotografia digitală ?

Din cele mai vechi timpuri omul a dorit să vadă reprezentarea sa ori a obiectelor şi fiinţelor care îl înconjoară. Picturile rupestre sunt o mărturie evidentă a acestei dorinţe. Fotografia este una dintre cele mai răspândite şi accesibile modalităţi de punere în practică a acestui deziderat. Natural, nici fotografia - fie că o considerăm artă, meşteşug sau hobby - nu a scăpat de atributul "digital".

Trecerea la tehnologia foto digitală are câteva avantaje indiscutabile. Un prim considerent este acela că, odată ce imaginea a fost preluată, ea este disponibilă într-un format universal care o face foarte uşor de utilizat sau de distribuit. De exemplu, o poţi insera imediat într-un procesor de text sau o poţi trimite unui prieten ca mesaj de e-mail. Ca să nu mai vorbim de faptul că o poţi pune pe o pagină de Web unde poate fi văzută de toată planeta. Apoi, o fotografie digitală poate fi preluată într-un program pentru editare a imaginilor şi poate fi îmbunătăţită.

Alte câteva motive importante pentru trecerea la fotografia digitală ar mai putea fi:
o economia de bani realizată prin eliminarea cheltuielilor cu filmele (achiziţionare şi developare);
o posibilitatea de a vedea imediat poza;
o posibilitatea de a vizualiza şi, eventual, de a corecta poza înainte de a o pune pe hârtie;
o eliminarea substanţelor chimice pentru prelucrarea fotografiilor.

Există numai puncte
O fotografie digitală (în lumea computerelor i se spune adesea imagine) este compusă dintr-o mulţime de puncte care constituie elementele imaginii şi care sunt denumite, în lumea digitală, pixeli. Primele imagini folosind această tehnologie au fost realizate încă din antichitate: mozaicurile. De atunci, am mai evoluat şi ne-am digitizat.
Pentru a prelua, stoca, prelucra, afişa şi tipări o imagine, computerele o descompun într-un mare număr de puncte. Cum anume se face acest lucru vom vedea în articolul despre camerele digitale. Pentru fiecare punct în parte se memorează culoarea şi luminozitatea. Această metodă de a adresa puncte individuale dintr-o reţea se numeşte maparea biţilor (bit mapping) iar imaginile digitale mai sunt denumite şi hărţi de biţi (bitmap).
Una dintre limitările ochiului omenesc este aceea că nu poate să distingă detalii sub o anumită dimensiune. Deşi această dimensiune este diferită de la individ la individ (şi chiar de la o zi la alta pentru acelaşi individ), se poate considera ca valoare medie cea de 80 puncte/centimetru sau 200 puncte/inch. Dacă o imagine este compusă din puncte mai mici decât această valoare, ea va apărea ca tonuri continue pentru ochiul omului. Pe acest fapt se bazează, de câteva sute de ani, tipografii: orice imagine tipărită pe hârtie este compusă din mici puncte de cerneală , la rezoluţii cuprinse între 70 şi peste 300 puncte/inch.
Deci, dacă o imagine digitală are o rezoluţie prea mică, vom "vedea" punctele din care este compusă. Dacă mărim mult o imagine digitală, fiecare pixel va deveni un pătrat cu o singură culoare şi vom obţine un efect numit "pixelizare".

Dimensiunile unei imagini pot fi date fie în pixeli (de exemplu, 1200 x 1600 pixeli), fie ca număr total de pixeli pe care îl conţin (1200 x 1600 = 1,92 milioane pixeli sau megapixeli). În principiu, o imagine digitală este mai bună dacă este mai mare deoarece pixeli mai mulţi şi mai mici produc detalii mai bune. Însă trebuie păstrată o măsură: cu cât imaginea este mai mare, cu atât şi fişierul în care o stocăm este mai mare. În multe cazuri (cum ar fi pozele pentru Web) nu este nevoie de imagini de dimensiuni mari.

Am vorbit ceva mai sus despre rezoluţia imaginii. Termenul "rezoluţie" a apărut la începuturile lumii calculatoarelor pentru a descrie ecranele. Dar apariţia fotografiei digitale a introdus în domeniu un grup de oameni pentru care termenul rezoluţie are cu totul altă semnificaţie. Pentru fotografi, rezoluţia descrie capacitatea unui dispozitiv de a deosebi lini foarte subţiri şi apropiate.

Majoritatea softurilor de prelucrare a imaginilor pot modifica dimensiunile şi rezoluţia imaginilor. Însă trebuie menţionat că cele două mărimi (rezoluţia şi dimensiunea) sunt legate între ele. Deci, dacă mărim rezoluţia unei imagini, programul va "crea" puncte noi ale imaginii pe care le va introduce între cele existente. Ceea ce înseamnă că, mărind excesiv rezoluţia, vom deteriora calitatea imaginii.
Ce rezoluţie să alegem pentru fotografii? Răspunsul depinde de scopul final. Pentru afişarea pe ecran (într-o pagină Web, de exemplu) este suficientă rezoluţia de 72 dpi (dots per inch = puncte pe ţol). Dacă vrem să tipărim imaginea pe o imprimantă laser, cel mai bine este să folosim rezoluţia imprimantei. În cazul imprimantelor cu jet de cerneală - folosite de mulţi fotografi pentru a-şi pune munca pe hârtie - situaţia este ceva mai complicată. După afirmaţia producătorilor, imprimantele ink-jet de calitate au rezoluţia de 1440 dpi. Dar nu te speria, nu trebuie să lucrăm cu asemenea valori. Pentru a tipări un punct al imaginii, imprimanta foloseşte 6 culori - ceea ce înseamnă că va tipări 6 puncte diferite. Iar 1440 împărţit la 6 înseamnă 240 - adică rezoluţia cu care va trebui să lucrăm.

Camera obscură digitală
Să revenim puţin la fotografia clasică. Scopul ei final este fixarea unei imagini memorabile pe hârtie. Pentru asta, după ce artistul a făcut poza fiicei căreia i-a ieşit primul dinte, va intra cu aparatul de fotografiat în camera obscură. Aici el va scoate filmul din aparat, îl va developa şi va face fotografiile pe hârtie. Desigur, în viaţa reală procedura este uşor mai laborioasă, dar nu detaliez.
În cazul fotografiei digitale, putem spune că echivalentul camerei obscură îl constituie un calculator şi o imprimantă (nu pentru înăuntrul acestor echipamente este întuneric!). După ce am pozat, conectăm camera foto digitală la PC sau, mai bine, la un Mac şi transferăm imaginile pe discul computerului. Apoi, cu programul specializat facem prelucrările necesare (tăieri, corecţii de culoare şi contrast, montaje, orice). În final, listăm fotografiile la imprimantă.

Pentru prelucrarea pozelor digitale nu se poate folosi chiar orice fel de computer. Mai întâi, el trebuie să dispunăde interfaţa pentru conectarea la camera foto. Tendinţa modernă este către USB pe platforma Intel şi FireWire pentru Mac. În rest, nu strică o configuraţie "cu muşchi" deoarece prelucrarea imaginilor mari poate solicita intens toate resursele hard. Ca întotdeauna, cu cât memoria RAM, frecvenţa procesorului şi discul hard sunt mai mari, cu atât mai bine. Important este ca interfaţa video să fie de bună calitate pentru a creşte viteza, calitatea şi fidelitatea imaginilor afişate pe monitorul de 21" (bine ar fi…). Dacă vrei să faci arhive pe discuri compacte, trebuie să ai şi un inscriptor de CD-ROM.
Şi în ceea ce priveşte imprimanta pretenţiile sunt destul de ridicate. Cea mai decentă (ca preţ şi calitate) tehnologie este cea ink-jet. Pe piaţă se găsesc numeroase modele de imprimante cu jet de cerneală pe toate gusturile şi conturile bancare - există chiar şi imprimante specializate pentru fotografii.
Natural, toată fierăria menţionată mai sus este destinată rulării programelor pentru preluarea, prelucrarea şi imprimarea fotografiilor. În cele mai multe cazuri camera digitală este livrată cu un soft care permite vizualizarea imaginilor stocate în memoria ei şi transferarea lor pe discul PC-ului. Evident, aceste softuri pot să ofere şi multe alte funcţii - inclusiv de corectare a pozelor.

Dar de-abia după ce ai pozele pe disc începe distracţia. Există mii şi mii de programe pentru tot soiul de lucruri şi lucrări - pentru vizualizarea imaginilor, pentru catalogarea lor, pentru prelucrarea lor, pentru publicarea, etc. Desigur, toate ceste softuri sunt mai mult sau mai puţin complexe, mai mult sau mai puţin specializate, mai mult sau mai puţin gratuite. Este foarte dificil să alegi programele. Şi această alegere trebuie făcută în funcţie de disponibilităţile financiare, de nevoile de prelucrare şi de experienţa în domeniu. Profesioniştii sunt de părere că pentru prelucrarea imaginilor digitale cel mai bun este Photoshop de la Adobe - şi cred că au perfectă dreptate. Nu-i mai puţin adevărat că Photoshop este un soft scump şi complex, motiv pentru care nu-l recomand amatorilor. Dacă pretenţiile sunt mai modeste, există nenumărate alte programe freeware sau shareware cu îţi poţi face treaba.